"Ruşine lui Bernie" este mesajul de pe unul dintre bannere, referitor la Bernie Ecclestone, care s-a opus anulării GP-ului de pe circuitul Sakhir.
Ecclestone conduce Formula One Management (FOM) şi deţine drepturile comerciale ale Formulei 1.
Alţi manifestanţi au afişat bannere cu mesaje ca "Formula 1 este un coşmar".
Peter Tatchell, militant pentru drepturile omului, le-a cerut piloţilor britanici Lewis Hamilton şi Jenson Button (McLaren-Mercedes) să se retragă de la GP-ul Bahrainului, precizând că dacă vor participa "vor conferi respectabilitate regimului, vor transmite mesajul că totul este bine".
"Am fost ameninţat de golani în Bahrain în 2011, m-au ameninţat cu arma", a afirmat şi militantul Ali al-Fayez. El a cerut publicului să îşi amintească atunci când se uită la televizor la Formula 1 că "oameni sunt împuşcaţi în Bahrain".
Opoziţia şiită din Bahrain a anunţat, sâmbătă, că un bărbat a fost găsit mort vineri noapte, într-un loc în care a fost reprimată "cu sălbăticie" o manifestaţie, nu departe de circuitul Sakhir, pe care se va desfăşura, duminică, Marele Premiu al Bahrainului.