După manifestaţia iniţială, la 20 septembrie, profesori, părinţi şi liceeni au defilat din nou sub sloganul "şcoala publică a tuturor, pentru toţi", purtând tricourile verzi devenite semnul mişcării.
În absenţa cifrelor oficiale, presa a estimat numărul participanţilor la circa 50.000, organizatorii evocând până la 90.000 de protestatari.
"Investiţi în educaţie, investiţi în viitor", "Ajunge cu insultele, agresiunile, reducerile şi minciunile împotriva şcolii publice", se putea citi pe pancartele şi banderolele afişate de mulţime, care a invadat centrul capitalei spaniole.
Presată de Guvernul central socialist să-şi pună ordine în finanţe, regiunea Madrid, condusă de dreapta, a cerut profesorilor de gimnaziu să crească de la 18 la 20 numărul orelor de cursuri, din cele 37 de ore şi jumătate de lucru săptămânale.
Această măsură va însemna deteriorarea calităţii învăţământului şi reducerea angajărilor, potrivit sindicatelor, care au făcut apel la alte trei zile de grevă în octombrie.