Zeci de mii de angajaţi ai sectorului bugetar din Grecia au intrat în grevă luni pentru a denunţa noile măsuri de austeritate negociate cu creditorii internaţionali, informează
AFP.
Aproximativ 4.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa Ministerului Reformei Administrative, în centrul Atenei. La miting au participat inclusiv agenţi ai poliţiei municipale afectaţi de planul de restructurări.
"Într-o ţară în care rata şomajului ajunge la 30%, iar în rândul tinerilor este de 60%, aceste noi măsuri de austeritate nu vor face decât să amplifice sărăcia", a comunicat sindicatul ADEDY.
În cadrul acordului cu Troica (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), Atena a promis desfiinţarea a 4.000 de locuri de muncă până la sfârşitul acestui an.