Petrobras, companie aflată în
posesia statului brazilian, a anunţat, în urma unor teste
efectuate în Oceanul Atlantic, regiunea Tupi din golful Santos,
că deţine un nou zăcământ de petrol. Compania a estimat că
în zona exploatată se află opt miliarde de barili de ţiţei.
De la publicarea ştirii, acţiunile companiei braziliene au crescut
cu 15 la sută la Bursa de Valori din Sao Paulo. ?Brazilia se poate
transforma într-o ţară exportatoare de petrol, cu o forţă
similară cu cea a ţărilor arabe sau a Venezuelei. Şansele ţării
se pot schimba radical?, a declarat primul ministru brazilian Dilma
Rouseff.
Petrobas sau Petroleo Brasileiro deţine 65 % din capitalul
regiunii, în timp ce britanicii de la BG Group deţin 25 % şi
portughezii de la Galp Energia au 10 %.
Reprezentanţii companiei au
anunţat că zăcământul nou descoperit conţine ţiţei mult
mai valoros şi mai uşor de rafinat decât cel pe care îl
producea până acum Brazilia.
În ultimii 20 de ani s-au
făcut doar câteva descoperiri notabile de zăcământ de
petrol.
Antena3.ro