Videoclipul, în care ministrul Yoel Razvozov face un tur al celor mai spectaculoase destinații turistice din Israel, a fost filmat cu telefonul mobil și realizat cu un buget total de 300 dolari.
Razvozov a mizat pe condiția sa fizică de invidiat de fost campion judo european și pe asemănarea cu celebrul Daniel Craig, al cărui nume este deja sinonim cu nu mai puțin celebrul 007 – James Bond.
Videoclipul a fost distribuit online cu comentariul: "Ceva au uitat să ne spună despre noul Guvern: Yoel Razvozov este cel mai bine făcut ministru al turismului pe care l-am avut vreodată!".
Imaginile s-au viralizat rapid, cetățenii fiind impresionați de fizicul musculos al noului membru de cabinet, au comentat jurnaliștii israelieni, potrivit jurnaliştilor de la Gândul.