Weronika declară că a urcat în avion la scurt timp după ce a suferit o operaţie estetică de cantoplastie (operația pentru ochi de pisică) în Turcia, scrie New York Post.
"Eram în avion. Totul era liniștit. Ne-am pus să dormim pentru că am decolat la 2:00 dimineața, iar când m-am trezit durerea era insuportabilă", a povestit ea.
"M-am ridicat, m-am dus la baie și am auzit un zgomot puternic, apoi inima a început să îmi bată cu putere", a mai spus ea, adăugând că imediat după a început să simtă un lichid fierbinte picurându-i pe gât. "Evident că era sânge", a spus ea.
"I-a explodat capul" în timp ce se afla în avion, din cauza presiunii! "Când firele s-au rupt, tot lichidul a țâșnit"
Femeia nu a avut documente care să ateste faptul că medicul autorizează călătoria cu avionul şi personalul aeroportului a refuzat iniţial să o lase să se îmbarce. Weronika a fost verificată de un medic la fața locului şi a plătit 100 de dolari pentru avizul medical.
Medicul chirurg care a operat-o i-a plasat un dren de lichid în spatele urechii în timpul procedurii, dar lichidele nu s-au eliminat complet, ceea ce a făcut ca pielea ei să se umfle și să rupă cusăturile din spatele capului.
"Când firele s-au rupt, tot lichidul a țâșnit dintr-o singură mișcare", a spus Weronika care a ţinut bandaje și șervețele pe cap pe toată durata zborului. "Am simțit atât de multă durere pentru tot restul zborului", a mărturisit ea.
Weronika: "Am simțit atât de multă durere"
Când l-a contactat, medicul care a operat-o a sfătuit-o să nu solicite asistență medicală și să aplice cremă cu antibiotice în zonă.
"Dar m-am trezit a doua zi dimineața și rana a fost infectată. A fost atât de groaznic", a spus ea.
Weronika a povestit întreaga experiență pe Tik Tok.