Starea toaletelor din școli îi face pe mulți elevi din Germania să strâmbe din nas, la propriu, și să aleagă soluții radicale, cum ar fi absența de la cursuri, relatează presa internațională.
Problema a căpătat o anvergură națională în țara cunoscută drept motor al economiei europene, iar beneficiarii acestor grupuri sanitare le descriu adesea ca fiind vandalizate, murdare, cu uși și oglinzi lipsă și total improprii scopului pentru care au fost construite.
Un ONG cu finanțare mixtă, de stat și privată, numit în mod semnificativ "Organizația Germană a Toaletelor" sau GTO, a realizat un studiu împreună cu Universitatea din Bonn.
Concluziile cercetării au arătat că elevii suferă în mod semnificativ din cauza condițiilor precare, a mirosului urât și a lipsei de intimitate.
Potrivit studiului, 46% dintre cursanți evită complet să meargă la toaletă cât timp sunt la școală, iar 86% se abțin să facă ceea ce în mod popular se numește "große Geschäft" (treaba mare, în limba germană, n.r.).
ONG: Din cauza mizeriei din toalete, unele eleve preferă să stea acasă în perioada sensibilă a lunii
Svenja Ksoll, coordonator de proiect pentru școli în cadrul GTO, a declarat că fetele sunt afectate în mod special de precaritatea toaletelor din școlile germane.
"Pe perioada menstruației, ele renunță uneori complet la cursuri, deoarece nu beneficiază de instalații sanitare adecvate, intimitate și săpun", a spus Ksoll.
GTO a organizat un concurs menit să crească gradul de conștientizare a problemei toaletelor și să propună soluții.
În cadrul concursului, a fost acordat un premiu valorând echivalentul a 50.000 de dolari, ce va fi împărțit între opt școli care se mândresc cu cele mai curate băi.
CNN a discutat cu Ismail Hassan, un elev în vârstă de 16 ani de la Rudolf Koch Schule, una dintre școlile câștigătoare, situată lângă Frankfurt.
"O toaletă nu ar trebui să fie un lux, ci un drept al omului. Din moment ce instalațiile sanitare au consecințe asupra sănătății tale, demnitatea umană este afectată", a spus el, mărturisind că situația WC-urilor l-a determinat să se implice în găsirea de soluții.
Paul Simmel Schule, o altă școală câștigătoare, din Berlin, a fost menționată în mod special de către GTO pentru videoclipul muzical conceput cu originalitate.
Pentru filmări, concurenții acestei școli s-au îmbrăcat în salopete și au supravgheat păstrarea curățeniei în toalete.
Arborând litera "S", care nu vine de la Superman, ci de la "Sauberhelden" (Eroii Curățeniei, în limba germană, n.r.), ei i-au supravegheat pe ceilalți elevi în timp ce se spălau pe mâini și s-au asigurat că podelele rămân impecabile, în timp ce cântau despre idealul de curățenie accesibil tuturor, notează sursa citată.