Antena 3 CNN Externe E stare de alertă din cauza acestui vulcan. A aruncat în aer o imensă coloană de cenușă. VIDEO

E stare de alertă din cauza acestui vulcan. A aruncat în aer o imensă coloană de cenușă. VIDEO

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:14 27 Feb 2016 Modificat la 18:14 27 Feb 2016
vulcan.jpg
Foto: captură YouTube
Dinspre vulcanul Tungurahua, aflat în Anzii Cordilieri din Ecuador, s-a auzit vineri o explozie și o imensă coloană de cenușă, cu o înălțime de 5 kilometri, a putut fi observată. O parte din cenușă a căzut în satele apropiate, arată Institutul de geofizică, preluat de AFP.

„S-au înregistrat o explozie și o emisie puternică de cenușă care s-a ridicat la 5 kilometri deasupra craterului”, a anunțat institutul ecuadorian într-un raport postat pe site-ul său internet.

Tungurahua, de 5.020 metri înălțime, aflat la 130 de kilometri sud de Quito, a și emis un zgomot asemănător cu un "muget" în momentul exploziei, arată același institut. Vineri seară nu se știa dacă cenușa a provocat pagube sau dacă a făcut victime.

Vulcanul este supravegheat constant de când a intrat în erupție, în 1999. Secretariatul de gestionare a riscurilor a precizat totuși că emisia de cenușă de vineri nu justifică modificarea nivelului de avertizare, care rămâne galben. Tungurahua, care înseamnă în limba indigenă "Gură de foc", este unul din cei opt vulcani activi din Ecuador.

×
Etichete: vulcan cenusa
x close