O erupție vulcanică misterioasă din 1831, despre care se știa doar că a avut un impact semnificativ asupra climei globale, a fost recent identificată de cercetători. Analizând carote de gheață din Groenlanda și folosind tehnici avansate de geochimie și datare, oamenii de știință au descoperit că vulcanul responsabil pentru răcirea semnificativă a emisferei nordice a fost Zavaritskii, un vulcan izolat situat pe Insula Simushir din arhipelagul Insulelor Kurile, o zonă disputată între Rusia și Japonia, transmite CNN.
Erupția a fost una dintre cele mai puternice din secolul al XIX-lea, eliberând atât de mult dioxid de sulf în stratosferă încât temperaturile medii anuale din emisfera nordică au scăzut cu aproximativ 1 grad Celsius (1,8 grade Fahrenheit). Evenimentul a avut loc în ultima etapă a Mici Glaciațiuni, una dintre cele mai reci perioade din ultimii 10.000 de ani.
Deși anul acestei erupții istorice era cunoscut, locația vulcanului nu era. Cercetătorii au rezolvat recent acest mister analizând carote de gheață din Groenlanda, examinând izotopii de sulf, granulele de cenușă și fragmentele minuscule de sticlă vulcanică depuse între 1831 și 1834.
Folosind geochimie, datare radioactivă și modelare computerizată pentru a trasa traiectoriile particulelor, oamenii de știință au legat erupția din 1831 de un vulcan insular din nord-vestul Oceanului Pacific, potrivit unui raport publicat luni în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.
Ultima erupţie a vulcanului misterios a fost în anul 800 î.Hr.
Conform analizei, vulcanul misterios este Zavaritskii (cunoscut și sub numele de Zavaritsky) de pe Insula Simushir, parte a arhipelagului Insulelor Kurile, o zonă disputată între Rusia și Japonia. Înainte de aceste descoperiri, ultima erupție cunoscută a vulcanului Zavaritskii a avut loc în anul 800 î.Hr.
„Pentru mulți vulcani ai Pământului, în special cei din zone izolate, avem o înțelegere foarte limitată a istoriei lor eruptive,” a declarat Dr. William Hutchison, autor principal al studiului și cercetător principal la Școala de Științe ale Pământului și Mediului de la Universitatea St. Andrews din Regatul Unit.
„Zavaritskii este situat pe o insulă extrem de izolată între Japonia și Rusia. Nu locuiește nimeni acolo, iar înregistrările istorice se limitează la câteva jurnale de bord ale navelor care treceau pe lângă aceste insule o dată la câțiva ani,” a spus Hutchison într-un e-mail pentru CNN.
Din cauza informațiilor limitate despre activitatea vulcanului Zavaritskii în secolul al XIX-lea, nimeni nu a bănuit anterior că acesta ar putea fi responsabil pentru erupția din 1831. În schimb, cercetătorii au luat în considerare vulcani mai apropiați de ecuator, cum ar fi vulcanul Babuyan Claro din Filipine, potrivit studiului.
„Această erupție a avut impacturi climatice globale, dar a fost atribuită greșit timp de multă vreme unui vulcan tropical,” a spus Dr. Stefan Brönnimann, specialist în climatologie la Universitatea din Berna, Elveția. „Cercetarea arată acum că erupția a avut loc în Kurile, nu în tropice,” a adăugat Brönnimann, care nu a fost implicat în studiu. Analiza carotelor de gheață din Groenlanda a arătat că în 1831 căderea de sulf — un semn al activității vulcanice — a fost de aproximativ 6,5 ori mai mare în Groenlanda decât în Antarctica. Această descoperire a sugerat că sursa a fost o erupție majoră a unui vulcan din zona de latitudini medii din emisfera nordică.
Echipa de studiu a analizat chimic și cenușa și fragmentele de sticlă vulcanică cu lungimi de cel mult 0,0008 inchi (0,02 milimetri). Comparând rezultatele cu seturi de date geochimice din regiuni vulcanice, cele mai apropiate potriviri au fost în Japonia și Insulele Kurile.
Erupțiile vulcanice din Japonia în secolul al XIX-lea au fost bine documentate, iar în 1831 nu există înregistrări despre o erupție majoră. Însă colegii care vizitaseră anterior vulcani din Insulele Kurile au furnizat mostre care au condus cercetătorii către o potrivire geochimică cu caldera Zavaritskii.
„Momentul în laborator, când am analizat cele două mostre de cenușă — una de la vulcan și alta din carota de gheață — a fost cu adevărat un moment de eureka,” a spus Hutchison în e-mailul său.
Alături de Zavaritskii, trei alți vulcani au erupt între 1808 și 1835
Datarea radiocarbonului pentru depozitele de tefra (cenușă vulcanică) de pe Insula Simushir le-a plasat în ultimii 300 de ani. Mai mult, analiza volumului calderei și a izotopilor de sulf a sugerat că craterul s-a format în urma unei erupții masive între anii 1700 și 1900, făcând din Zavaritskii „principalul candidat” pentru erupția misterioasă din 1831, au scris autorii.
„Sunt încă surprins că o erupție de această magnitudine a rămas neînregistrată,” a adăugat Hutchison.
„Poate există rapoarte despre căderi de cenușă sau fenomene atmosferice din 1831 care se află într-un colț prăfuit al unei biblioteci din Rusia sau Japonia. Continuarea cercetărilor pentru a explora aceste înregistrări mă entuziasmează cu adevărat.”
Alături de Zavaritskii, trei alți vulcani au erupt între 1808 și 1835. Aceștia au marcat retragerea Mici Glaciațiuni, o anomalie climatică care a durat din începutul anilor 1400 până în jurul anului 1850.
În această perioadă, temperaturile anuale din emisfera nordică au scăzut cu 1,1 grade Fahrenheit (0,6 grade Celsius) în medie. În unele locuri, temperaturile erau cu 3,6 grade Fahrenheit (2 grade Celsius) mai scăzute decât în mod normal, iar răcirea a persistat timp de decenii.
Două dintre cele patru erupții au fost deja identificate: Muntele Tambora din Indonezia a explodat în 1815, iar Cosegüina a erupt în Nicaragua în 1835. Vulcanul care a produs erupția din 1808/1809 rămâne necunoscut. Adăugarea lui Zavaritskii subliniază potențialul vulcanilor din Insulele Kurile de a perturba climatul Pământului, au raportat autorii studiului.
După erupția din 1831, condițiile mai reci și mai uscate au apărut în emisfera nordică. Rapoartele de foamete larg răspândită și dificultăți au urmat rapid, cu mari foamete care au cuprins India, Japonia și Europa, afectând milioane de oameni.
„Răcirea climatică cauzată de vulcani a dus la eșecul recoltei și foamete"
„Se pare că răcirea climatică cauzată de vulcani a dus la eșecul recoltei și foamete,” a spus Hutchison. „Un obiectiv al cercetărilor în curs este să înțelegem în ce măsură aceste foamete au fost cauzate de răcirea climatică vulcanică sau de alți factori socio-politici.”
Prin furnizarea unei informații care a lipsit mult despre vulcanii din secolul al XIX-lea care au răcit clima Pământului, „studiul poate întări încrederea noastră în rolul erupțiilor vulcanice pentru ultima fază a Mici Glaciațiuni,” a spus Brönnimann.
Ca și Zavaritskii, mulți vulcani din lume se află în locații izolate și sunt slab monitorizați, ceea ce face dificilă prezicerea când și unde va avea loc următoarea erupție de mari magnitudine, a adăugat Hutchison.
Dacă există o lecție de învățat din erupția din 1831, aceasta este că activitatea vulcanică din locații izolate poate avea consecințe globale devastatoare — iar oamenii pot fi nepregătiți să facă față acestora.
„Nu avem o comunitate internațională coordonată care să intre în acțiune când se întâmplă următoarea mare erupție,” a spus Hutchison. „Acesta este un lucru la care trebuie să ne gândim atât ca oameni de știință, cât și ca societate.”
