Mai mult, preşedintele a anunţat că vor fi luate măsuri ferme împotriva ?fasciştilor care au organizat această lovitură de stat?, potrivit AFP.
?Nu vom permite ca aceşti agitatori să profaneze simbolurile statului. Le vom arăta că există o putere în Moldova, care va apăra ferm integritatea statului? a adăugat preşedintele moldovean.
Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal din Moldova şi primarul Chişinăului, a respins aceste acuzaţii.
?Atunci când aceste procese au degenerat în violenţe, intenţia noastră a fost să îi chemăm pe manifestanţi din spre Parlament în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aceasta a fost singura noastră implicare în aceste evenimente.
Am fost acuzaţi de lovitură de stat, pe nedrept? a declarat acesta.
Mai mult, Chirtoacă a spus că a cerut reprezentanţilor executivului ca solicitările protestatarilor şi ale opoziţiei, de a se repeta scrutinul de duminică, să fie respectate.
?Am propus partidului comuniştilor să se plece de la o premiză neutră şi să nu fie acuzat nimeni de lovitură de stat, să fie asigurat acces la televiziunea publică în mod egal atât partidului comunist cât şi celorlalte trei partide şi solicitarea protestatarilor şi a noastră este ca rezultatul votului să fie invalidat, de aceea este necesară disponibilitatea autorităţilor din Republica Moldolva de a verifica rezultatul acestor alegeri? a declarat Dorin Chirtoacă.
Antena3.ro