Antena 3 CNN Externe Voronin: Avem probe că România e implicată în protestele de la Chişinău

Voronin: Avem probe că România e implicată în protestele de la Chişinău

1 minut de citit Publicat la 17:14 10 Apr 2009 Modificat la 17:14 10 Apr 2009
Voronin: Avem probe că România e implicată în protestele de la Chişinău
Preşedintele Vladimir Voronin a declarat că există probe ale implicării României în violenţele din centrul Chişinăului, anunţă AFP.

?Ceea ce ştim până în acest moment constituie deja o bază de probe în acest sens? a anunţat preşedintele moldovean într-o declaraţie de presă.

Potrivit acestuia, opoziţia a avut o serie de consultări cu ambasada României în toate etapele campaniei electorale şi Bucureştiul a organizat convoaie de studenţi care să meargă la Chişinău pentru a protesta pe străzi.

Şi Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova susţine că presa românească încearcă să influenţeze opinia publică internaţională. Potrivit unui comunicat al instituţiei, presa din România transmite mesaje antistatale şi antimoldoveneşti, instigând în acest scop cetăţenii Republicii Moldova, în special pe cei care îşi fac studiile în România. Totodată, SIS susţine că nu a fost implicat în violenţele din 7 aprilie de la Chişinău. În acelaşi comunicat, se arată că aceste informaţii au fost lansate tot de presa românească, în scopul de a provocarea agresiunii şi violenţei la adresa SIS şi a colaboratorilor săi.

Voronin a mai acuzat şi miercuri ţara noastră de implicare în protestele violente de marţi de la Chişinău, însă oficialii români au respins acuzaţiile. Drept urmare, ambasadorul român la Chişinău a fost declarat ?persona non grata? şi a fost introdus un sistem de vize pentru cetăţenii români care vor să călătorească în Republica Moldova.

Antena3.ro

×
x close