"Astăzi, am pierdut 137 de eroi, cetăţenii noştri, militari şi civili. Alţi 316 ucraineni au fost răniţi în confruntări", a afirmat Volodimir Zelenski, prezentând bilanţul primei zile a invaziei militare ruse.
Autorităţile ucrainene au raportat sute de explozii provocate de armata rusă asupra obiectivelor militare şi de infrastructură.
Membrii personalului de întreţinere de la complexul centralei nucleare dezafectate Cernobîl sunt "ţinuţi ostatici" de armata rusă, după ocuparea zonei, a declarat Alyona Şevţova, consilier al Forţelor Terestre ucrainene.
Casa Albă a cerut Rusiei să elibereze imediat personalul deţinut la Cernobîl. Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, a exprimat preocupare că operaţiunile armatei ruse ar putea afecta eforturile de menţinere la nivel scăzut a radioactivităţii în zonă.
Conform serviciilor de informaţii militare din SUA, armata rusă vrea să atace masiv Kievul cu avioane, rachete şi forţe terestre.
Rușii au capturat Insula Șerpilor, aflată la 45 de km de Sulina
În prezent, au loc lupte între armata ucraineană şi trupele ruse la periferia nordică a capitalei Ucrainei.