Liderul de la Kiev a afirmat, miercuri, că acest organism ar trebui să fie "pe deplin responsabil" în fața statelor membre ONU și că membrii săi permanenți ar trebui, la rândul lor, să reflecte "realitățile actuale".
Ucraina consideră că este "nedrept" ca miliarde de oameni să nu aibă un reprezentant permanent în Consiliul de Securitate, în timp ce Rusia are unul, a continuat el.
"Din păcate, acest loc în Consiliul de Securitate, pe care Rusia îl deține ilegal, a fost ocupat de mincinoși a căror slujbă este să albească agresiunea și genocidul desfășurate de Rusia în Ucraina", a acuzat președintele ucrainean.
Zelenski: "Omenirea nu-și mai pune speranțele în ONU când vine vorba de apărarea granițelor naționale"
Zelenski a pledat cauza unei reforme prin care Adunarea Generală ONU să primească puterea de a depăși veto-ul unui membru permanent în Consiliu, atunci când acest stat desfășoară acțiuni agresive.
"Sistemul actual înseamnă că ceilalți membri ai ONU sunt mai puțin influenți decât dreptul de veto a Rusiei", a punctat Zelenski.
"Acesta (contracararea veto-ului rus, n.r.) va fi primul pas necesar. Este imposibil să oprești războiul pentru că toate eforturile sunt respinse de către agresor, sau de cei care sunt toleranți cu agresorul", a explicat liderul de la Kiev.
Președintele ucrainean mai spus că le este recunoscător tuturor țărilor care au recunoscut agresiunea rusă ca fiind o încălcare a Cartei ONU, dar că acest lucru "nu a schimbat nimic" pentru Moscova în cadrul organizației internaționale.
Presa internațională: Zelenski a ieșit din sală înainte să vorbească Serghei Lavrov
Arătând că Națiunile Unite s-au aflat "într-un blocaj în ceea ce privește chestiunile legate de agresiune", din cauza veto-ului Rusiei, Volodimir Zelenski a conchis că "omenirea nu-și mai pune speranțele în ONU atunci când vine vorba de apărarea granițelor suverane ale națiunilor".
Presa internațională notează că președintele de la Kiev a părăsit sala de ședințe a Consiliului de Securitate înainte ca ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, să-și înceapă discursul.
Înaintea discursului lui Zelenski, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, l-a chestionat pe premierul Albaniei, Edi Rama - a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului de Securitate - în ce bază i se permite președintelui ucrainean să vorbească în fața acestui organism, dat fiind că Ucraina nu face parte dintre cei 15 membri permanenți și nepermanenți ai săi.
Rama i-a replicat reprezentantului Moscovei că ședința este dedicată situației provocate de agresiunea Rusiei în Ucraina, iar cei care sunt direct interesați de subiect pot lua cuvântul în fața membrilor Consiliului, dacă este cazul.
"Dacă sunteți de acord, veți opri războiul iar președintele Zelenski nu va lua cuvântul", a conchis președintele Consiliului de Securitate.
Foto: Volodimir Zelenski la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a ONU, înainte de discursul susținut, miercuri, 20 septembrie, în Consiliul de Securitate