Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin insistă că Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la Uniunea Sovietică

Vladimir Putin insistă că Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la Uniunea Sovietică

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:42 23 Mai 2023 Modificat la 22:42 23 Mai 2023
Vladimir Putin
Sursa foto: Hepta

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la crearea sa de către Uniunea Sovietică, în 1922, una dintre principalele justificări ale Kremlinului pentru intervenţia sa militară din ţara vecină, relatează EFE.

"Autorităţile sovietice au creat Uniunea Sovietică. Este un fapt bine cunoscut. Iar până atunci nu a existat nicio Ucraină în istoria omenirii", a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valeri Zorkin.

Citeşte şi: Război în Ucraina, ziua 454. Atac cu dronă într-o regiune din Rusia | Viktor Orban: ”Ucraina nu poate câștiga războiul”

Vladimir Putin a făcut acest comentariu în timp ce se uita la copia unei hărţi a Imperiului Rus, care ar fi fost realizată în Franţa în secolul al XVII-lea şi care i-a fost oferită de preşedintele Curţii Constituţionale, căruia i-a fost decernat marţi premiul de stat la Kremlin, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Pe această hartă, potrivit presei ruse, sunt marcate mai multe teritorii, cum ar fi Uniunea Polono-Lituaniană, dar nu şi Ucraina ca entitate independentă.

Putin consideră că Kievul ar trebui să-i mulţumească fondatorului URSS, Vladimir Lenin, pentru că a permis crearea Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene.
 

×
x close