Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite "nu prea înţelege" situaţia din Siria, a afirmat marţi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei
Itar-Tass.
"Operaţiunile militare efectuate în Siria de coaliţia condusă de Statele Unite nu au produs rezultate, iar impresia este că partenerii noştri sunt debusolaţi", a declarat Vladimir Putin la un forum al oamenilor de afaceri.
"Am cerut Statelor Unite să ne ofere poziţiile ţintelor considerate 100% teroriste. Răspunsul a fost că nu au o asemenea listă. Am întrebat unde am putea ataca noi. Niciun răspuns. Fără glumă, nu inventez nimic, chiar aşa a fost. Astfel că, recent, le-am propus americanilor să ne spună ce zone să nu atacăm. Nici de data asta nu am primit niciun răspuns. Mi se pare că unii dintre partenerii noştri sunt total debusolaţi", a subliniat liderul Rusiei.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.
Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.
Relaţiile americano-ruse au atins cel mai scăzut nivel din perioada de după Războiul Rece, din cauza crizei din Ucraina, în pofida faptului că ambele părţi împărtăşesc îngrijorări faţă de ameninţarea pe care o reprezintă Statul Islamic - dar nu sunt de acord asupra abordării.Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.