Putin s-a exprimat astfel într-o conversație telefonică pe care a avut-o cu premierul Ungariei, Viktor Orban.
Orban, la rândul său, a semnalat această convorbire telefonică, despre care a spus că a avut loc la inițiativa președintelui rus.
Potrivit unui comunicat al Kremlinului, în cadrul discuției cu premierul maghiar Putin a evocat în special ''provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în orașul Bucha'',
Este prima reacție a lui Putin în acest caz, care a provocat indignare la nivel internațional și a determinat Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie să impună noi sancțiuni Rusiei.
Înaintea liderului de la Kremlin, alți oficiali de la Moscova au negat vehement orice implicare a trupelor ruse în uciderea civililor.
Cea mai bună apărare e atacul: Moscova sugerează că ucrainenii ar fi ucis civili la Bucha
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a acuzat miercuri oficialii vestici și presa occidentală că ''au dat Rusiei verdictul 'vinovat' (...) fără să încerce să verifice nimic''.
''Această falsificare penală a fost inventată pentru a justifica următoarea serie de sancțiuni, inclusiv o expulzare pe scară largă a diplomaților ruși din diferite țări'' a susținut Zaharova, apreciind că mass-media din Occident ar fi ''complice'' la abuzurile din Bucha.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, ucrainenii fie au executat civili în acest oraș, fie au transportat cadavre acolo pentru a crea o regie propagandistică.
''Şi desigur, pentru a complica, dacă nu a perturba complet, negocierile de pace'', a adăugat Maria Zaharova.
Mai multe publicații și posturi TV, între care CNN și BBC, au semnalat însă că, pe baza imaginilor din satelit, se poate demonstra că pe străzile din Bucha se aflau cadavre încă din data de 10 martie, când forțele ruse se aflau în această zonă.
Ipoteza rusă despre o înscenare ucraineană a cadavrelor în Bucea nu ''este sustenabilă'', având în vedere imaginile din satelit, a estimat, miercuri, guvernul german.