Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, mesaj despre posibilitatea unei soluţii diplomatice în Ucraina

Vladimir Putin, mesaj despre posibilitatea unei soluţii diplomatice în Ucraina

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:14 26 Apr 2022 Modificat la 21:14 26 Apr 2022
Vladimir Putin
Sursa foto: hepta

"Încă aşteptăm şi sperăm că vom putea obţine acorduri prin canale diplomatice", a afirmat Vladimir Putin, citat de BBC News.

Liderul de la Kremlin a amintit că se înregistrase "un succes" cu ocazia reuniunii de la Istanbul, dar a subliniat că negocierile au ajuns în impas din cauza informaţiilor privind atrocităţile din Bucha, de la periferia Kievului. "A fost o provocare, armata rusă nu are nicio legătură cu aceste lucruri", a subliniat Vladimir Putin, potrivit Mediafax.

Preşedintele Rusiei a amintit că delegaţiile Rusiei şi Ucrainei continuă negocierile în format online şi a exprimat speranţa că vor fi rezultate. Vladimir Putin a catalogat drept "complicată şi tragică" situaţia din Mariupol, dar a subliniat că armata rusă nu mai derulează operaţiuni în interiorul oraşului.

Preşedintele Rusiei a explicat, potrivit agenţiei Interfax şi postului de televiziune CNN, că va putea fi posibilă oferirea de garanţii internaţionale de securitate Ucrainei abia după rezolvarea crizelor referitoare la statutul regiunilor Crimeea şi Donbas. Liderul de la Kremlin a observat că poziţia negociatorilor ucraineni s-a modificat "dramatic" după negocierile de la Istanbul.

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o la Moscova cu Vladimir Putin că a propus crearea unui grup pe probleme umanitare format din reprezentanţii Naţiunilor Unite, Rusiei şi Ucrainei, pentru facilitarea funcţionării coridoarelor umanitare în Ucraina.

×
x close