Antena 3 CNN Externe Ce au vorbit Vladimir Putin și Joe Biden la telefon. Avertismentul liderului rus: "Ar fi o eroare colosală!"

Ce au vorbit Vladimir Putin și Joe Biden la telefon. Avertismentul liderului rus: "Ar fi o eroare colosală!"

A doua convorbire telefonică în mai puțin de o lună între șefii de stat din SUA și Rusia a durat mai puțin de o oră și a fost marcată de avertismente formulate de ambele părți, relatează presa internațională.

Putin Biden
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Dec 2021   •   08:50

Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat ''mulțumit'' de convorbirea telefonică avută joi cu omologul său american Joe Biden şi l-a avertizat pe acesta împotriva unor sancțiuni masive împotriva Moscovei, apreciind că acestea ar reprezenta o ''eroare colosală''.

Informația a fost difuzată de Kremlin, indică AFP, citată de Agerpres.

''Suntem mulțumiți de discuții'', a declarat presei consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, la încheierea convorbirii pe care a descris-o drept ''onestă'', ''concretă'' şi ''constructivă''.

Desfășurată joi noaptea, convorbirea telefonică dintre Putin şi Biden vine înaintea discuțiilor dintre oficialii americani şi ruși, prevăzute să aibă loc la Geneva pe 10 ianuarie, pe fondul tensiunilor din jurul Ucrainei.

Kievul şi aliații săi occidentali acuză Moscova că pregătește invazia Ucrainei, după ce Rusia a desfășurat la frontiera comună zeci de mii de militari şi armament.

Din 2014, Ucraina este scena unui conflict armat între soldații Kievului şi separatiștii pro-ruși din estul țării, declanșat după anexarea ilegală, de către Moscova, a Peninsulei Crimeea.

Biden i-a reconfirmat lui Putin că invadarea Ucrainei va atrage "un răspuns ferm"

Președintele SUA Joe Biden l-a avertizat joi pe omologul său rus Vladimir Putin că va urma "un răspuns ferm" la o eventuală invazie rusă a Ucrainei.

Putin s-a declarat ''mulțumit'' de această convorbire de aproximativ 50 de minute, ''serioasă şi concretă'', potrivit unui oficial al administrației americane.

Cei doi lideri au menționat calea diplomatică pentru ieșirea din criza generată de amenințarea unei invazii ruse.

Orice progres diplomatic va însemna în primul rând o detensionare în Ucraina, a spus liderul de la Casa Albă.

În timpul convorbirii telefonice - a doua în ultimele 30 de zile cu liderul de la Kremlin - Joe Biden s-a aflat în Wilmington, orașul său natal din statul Delaware, unde petrece perioada sărbătorilor de sfârşit de an.

Kremlinul susține că a obținut promisiunea că SUA nu vor desfășura armament ofensiv în Ucraina

Statele Unite vor răspunde ''într-o manieră fermă'' oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat Biden în cadrul convorbirii cu Putin, potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care nu a dat alte detalii.

Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin după convorbire, Joe Biden a subliniat că Washingtonul nu va desfășura ''arme ofensive'' în Ucraina.

Casa Albă a minimalizat aceste afirmații, dând asigurări că aceasta este doar o simplă confirmare a politicii actuale.

Pentru Moscova, securitatea Rusiei presupune interzicerea oricărei extinderi a NATO şi încetarea activităților militare occidentale în apropierea granițelor ruse.

Aceste chestiuni vor fi discutate în cadrul convorbirilor ruso-americane prevăzute pentru 10 ianuarie la Geneva .

×
Subiecte în articol: Joe Biden Vladimir Putin Ucraina
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close