Rusia va interzice sau va limita timp de un an importurile de produse agroalimentare din ţările care au adoptat sancţiuni economice antiruse, anunţă Kremlinul, citat de
AFP.
"
În scopul protejării intereselor naţionale ale Federaţiei Ruse (...), am ordonat interzicerea sau limitarea timp de un an a importurilor anumitor tipuri de produse agricole, de materii prime şi de produse alimentare provenind din ţările care au dispus sancţiuni economice contra Rusiei", a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin.
Uniunea Europeană şi Statele Unite au dispus o serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, pe fondul crizei din Ucraina.
Marţi,
Vladimir Putin ordonase Guvernului rus să elaboreze o serie de măsuri simetrice faţă de aceste sancţiuni.
Decretul emis de preşedintele rus menţionează "măsuri economice specifice vizând garantarea securităţii Rusiei". Putin a precizat că durata de interzicere a exporturilor poate fi modificată dacă va fi necesar.
Putin a cerut Guvernului "să ia măsuri pentru garantarea echilibrului pieţelor ruse şi pentru a împiedica creşterea preţurilor produselor agroalimentare".
Citeşte şi:
Rusia suspendă, de azi, importurile de carne de vită din România
Răspunsul ANSVSA la anunţul Rusiei: România nu exportă nici bovine, nici carne de bovine sau produse din carne de bovine în Federaţia Rusă