Deşi se spune că relaţiile dintre Putin şi Angela Merkel sunt destul de dificile, cei doi s-au arătat foarte prieteni şi chiar au făcut glume. Putin a felicitat-o de Ziua Femeii pe doamna Merkel, care l-a întrebat, în replică, dacă i-a pregătit soţiei sale micul dejun, cum s-ar fi cuvenit la o asemenea sărbătoare. Se pare că preşedintele se mulţumise doar să-i facă soţiei câteva cadouri.
Pe un ton mai serios, Putin a criticat din nou extinderea NATO care, în opinia sa, urmăreşte ?să creeze o organizaţie care să înlocuiască Naţiunile Unite". Întrebat dacă Rusia ar putea recunoaşte Kosovo, el a răspuns că este posibil, dar numai dacă şi Serbia va fi de acord. Putin a revenit la tonul ironic pentru a spune că unii lideri occidentali par să aştepte încheierea mandatului său cu speranţa că Dmitri Medvedev va fi un partener mai comod. Preşedintele a subliniat că Medvedev este, ca şi el, ?un patriot care va apăra activ interesele Federaţiei Ruse?.
Ulterior, la întâlnirea cu Medvedev, Angela Merkel şi-a exprimat, tot în glumă, speranţa că relaţiile nu vor deveni mai dificile o dată cu schimbarea de la Kremlin. Viitorul preşedinte i-a promis acelaşi ?parteneriat prietenesc? ca până acum. Doamna Merkel a precizat că gazoductul ruso-german de sub Marea Baltică, foarte criticat de unele ţări riverane, va fi construit conform planurilor deoarece este ?important pentru securitatea energetică?.
VLADIMIR PUTIN S-A ÎNTÂLNIT CU CANCELARUL GERMAN ANGELA MERKEL
Antena 3