''Am dat exemple, bazate pe datele noastre, privind finanțarea de către persoane fizice a diferitelor grupări ale Statului Islamic. Finanțarea, așa cum am stabilit, provine din 40 de state, inclusiv din câteva state ale G20'', a afirmat președintele Putin la finalul reuniunii din Antalya, potrivit Interfax.
În același timp, liderul de la Kremlin a declarat că atentatele de vineri de la Paris arată că Rusia a avut 'dreptate' atunci când a propus organizarea unei coaliții antiteroriste internaționale.
'Este absolut necesară' formarea unei coaliții internaționale antiteroriste, a afirmat Vladimir Putin, citat de AFP. 'Am vorbit în timpul sesiunii ONU consacrate celor 70 de ani ai organizației. Am vorbit exact de acest lucru și evenimentele tragice care au urmat au confirmat faptul că noi am avut dreptate', a adăugat șeful statului rus.
În context, Vladimir Putin a făcut apel, implicit la Franța, să-și revizuiască poziția legată de necesitatea plecării imediate de la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad.
'Franța a făcut parte din țările care au adoptat o poziție foarte dură în privința președintelui Al-Assad. I-am auzit tot timpul pe prietenii noștri francezi că rezolvarea problemei legate de plecarea președintelui Al-Assad trebuie să fie o condiție prealabilă pentru schimbări politice. Dar aceasta a protejat Parisul de un atentat terorist? Nu', a afirmat Putin.
'Cred că nu trebuie să punem înainte chestiuni care sunt prin natura lor de importanță secundară. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să unim eforturile noastre în lupta împotriva terorismului și a organizațiilor teroriste. Și pe această bază trebuie să se cadă de acord asupra unei reforme politice', a subliniat Vladimir Putin.
Președintele rus, un susținător al lui Bashar al-Assad, a decis la sfârșitul lunii septembrie lansarea unor operațiuni aeriene în Siria, în sprijinul forțelor regimului de la Damasc care luptă împotriva grupărilor teroriste, în special a Statului Islamic.
SUA, care conduc coaliția internațională ce efectuează de mai mult de un an lovituri aeriene împotriva grupării jihadiste din Siria, acuză Moscova că intevenția sa are de fapt ca scop salvarea regimului Bashar al-Assad.