Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, declarații scandaloase la adresa Turciei la summitul de la Paris

Vladimir Putin, declarații scandaloase la adresa Turciei la summitul de la Paris

<1 minut de citit Publicat la 21:34 30 Noi 2015 Modificat la 21:34 30 Noi 2015
franta-siria-locatii-bombardamente-harta-345472.jpg
Foto: Agerpres/EPA
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat luni Ankara că a doborât săptămâna trecută un bombardier rusesc aproape de frontiera siriană pentru a proteja traficul de petrol al organizației Statul Islamic (SI), informează Reuters și AFP.

"Avem toate motivele să credem că decizia de a doborî avionul nostru a fost dictată de dorința de a proteja aceste căi pentru transportul petrolului spre teritoriul turc", a declarat Putin într-o conferință de presă pe marginea COP21 la Paris.

Putin a explicat, pe marginea conferinței internaționale asupra climatului din capitala franceză, că Rusia a primit informații arătând că petrolul SI este transportat prin Turcia, subliniind că doborârea avionului este o "mare greșeală".

El a adăugat că nu s-a întâlnit cu președintele turc Tayyip Erdogan luni la summitul de la Paris, notează Reuters.


 

×
x close