Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin avertizează în privința unui nou genocid

Vladimir Putin avertizează în privința unui nou genocid

<1 minut de citit Publicat la 21:01 10 Dec 2019 Modificat la 21:01 10 Dec 2019
Vladimir Putin avertizează în privința unui nou genocid

Vorbind la o zi după prima sa întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfăşurată la Paris, Vladimir Putin a adus în discuţie masacrul din 1995 de la Srebrenica din timpul războiului din Bosnia.

Potrivit liderului rus, este necesară acordarea unei amnistii pentru locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk înaintea oricărei predări a controlului frontierei.

„Legea amnistiei încă nu a trecut. În timp ce partea ucraineană continuă să insiste: «Daţi-ne ocazia să închidem graniţa folosind trupele noastre». Dar îmi pot imagina ce s-ar întâmpla pe urmă”, a spus preşedintele rus.

„Ar fi Srebrenica, pur şi simplu”, a adăugat el, făcând referire la masacrul în care forţele sârbe bosniace au ucis în jur de 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani în enclava Srebrenica în iulie 1995.

Conflictul dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, început în urmă cu peste cinci ani, a făcut peste 13.000 de morţi şi a declanşat cea mai gravă criza în relaţia Moscovei cu Occidentul de la sfârşitul Războiului Rece.

Cu ocazia summitului de la Paris, Putin şi Zelenski au convenit asupra unui schimb între toţi prizonierii din conflict, dar rămân în suspensie numeroase probleme legate de viitorul statut al regiunii.

×
Etichete: Vladimir Putin
x close