Rusia va recurge la arma nucleară doar ca represalii faţă de o măsură similară, a susţinut actualul lider de la Kremlin într-un amplu interviu oferit jurnalistului Vladimir Soloviev pentru documentarul „Ordinea Mondială 2018“.
„Decizia cu privire la folosirea armelor nucleare nu poate fi luată decât în cazul în care sistemele noastre de alertă detectează lansări de rachete către teritoriul rus, ale căror traiectorii de zbor şi ore de impact le stabilim cu precizie. E vorba de un contraatac reciproc, când avem dreptul legitim de a riposta“, a declarat Putin.
Preşedintele rus a continuat prezentându-şi din nou ţara ca o cetate asediată. „Da, ar fi o catastrofă globală (…), dar, în calitate de cetăţean rus, în calitate de şef al statului rus, mă întreb: «De ce ai nevoie de o lume fără Rusia?»“, a spus Vladimir Putin, care, după aproape 20 de ani la putere, se pregăteşte de obţinerea unui nou mandat de şase ani la Kremlin cu prilejul alegerilor din 18 martie, potrivit Adevărul.