Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin și-a anulat programul oficial după incidentele din Briansk: "Teroriștii au văzut că sunt civili și copii și au deschis focul asupra lor!"

Vladimir Putin și-a anulat programul oficial după incidentele din Briansk: "Teroriștii au văzut că sunt civili și copii și au deschis focul asupra lor!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:42 02 Mar 2023 Modificat la 18:47 02 Mar 2023

Peskov precizează că Putin este informat de serviciul de securitate FSB, de Ministerul Apărării și de șeful Gărzii Naționale, Viktor Zolotov.

Potrivit purtătorului de cuvânt, președintele rus și-a anulat o călătorie planificată joi în sudul țării din cauza evenimentelor din Briansk, pe care le-a descris drept un "atac terorist" și a precizat că în prezent "se iau măsuri pentru a-i distruge" pe autorii atacurilor.

Moscova acuză faptul că în Briansk ar fi pătruns "naționaliști ucraineni înarmați" care ar  fi deschis focul asupra civililor și ar fi luat ostatici.

Putin însuși s-a pronunțat, într-o secvență video, în legătură cu incidentele din Briansk.

Citește șiRadu Tudor, despre incidentele din Briansk: "Operațiune rusă sub steag fals!"

Vladimir Putin: "Au văzut că e o mașină civilă, că sunt copii acolo, și au deschis focul"

"Astăzi a avut loc un alt act terorist, o altă crimă. Au pătruns pe teritoriul din zona de frontieră și au deschis focul asupra civililor. Au văzut că este o mașină civilă, o (Lada) Niva obișnuită, au văzut că acolo se află civili și copii (...) și au deschis focul asupra lor. Acești oameni și-au pus ca obiectiv să ne priveze de memoria istorică, să ne priveze de istoria noastră, de tradițiile și limba noastră (...) ", a spus liderul rus.

El s-a angajat să îi "înlăture" pe autori incidentelor și a spus că atacurile au fost comise "de neonaziști și de stăpânii lor", dar nu a menționat dacă cei responsabili au trecut granița din Ucraina, așa cum a relatat presa rusă, remarcă CNN, care a vizionat declarația de joi a lui Vladimir Putin.

Prin Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, Kievul a respins acuzațiile și a acuzat, la rândul său, Rusia că a recurs la o "clasică provocare deliberată" pentru a justifica atacarea Ucrainei și "sărăcia după un an de război".

Podoliak le-a sugerat rușilor într-un mesaj pe Twitter "să se teamă de propriii lor partizani".

Un video distribuit pe rețelele sociale de un așa-numit  "Corp al Voluntarilor Ruși" a revendicat, în numele acestei grupări, atacurile din Briansk. Bărbații care apar în videoclip spun că operațiunea din regiunea rusă nu este îndreptată împotriva populației civile, ci împotriva "regimului sângeros al lui Vladimir Putin".

Colonelul (r) Ion Petrescu a susținut, într-o intervenție la Antena 3 CNN, ipoteza că incidentele din Briansk reprezintă o provocare pusă în scenă chiar de Rusia, în contextul situației dificile a trupelor sale pe front.

×
x close