''Sprijinim aspirațiile statelor arabe pentru un viitor prosper și pentru soluționarea tuturor problemelor lumii arabe prin mijloace pașnice, fără vreo imixtiune din exterior'', afirmă liderul de la Kremlin în scrisoarea citită de gazda summitului, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
''Ei (rușii n.red.) vorbesc despre tragediile din Siria în timp ce ei sunt o parte esențială a tragediilor ce se abat asupra poporului sirian prin înarmarea regimului de la Damasc, confruntat cu o rebeliune ce a provocat peste 200.000 de morți în trei ani", a fost reacția imediată a ministrului saudit de externe, prințul Saud al-Faisal.
Vladimir Putin ''vorbește despre problemele din Orientul Mijlociu ca și când Rusia nu ar influența aceste probleme'', a subliniat oficialul saudit. ''Sper ca președintele rus să se corecteze, astfel încât relațiile lumii arabe cu Rusia să progreseze'', a mai afirmat el.
Citirea respectivei scrisori l-a pus într-o situație delicată pe președintele al-Sissi, întrucât Egiptul urmărește menținerea unor relații foarte bune atât cu Arabia Saudită, care i-a acordat împrumuturi în valoare de miliarde de dolari, cât și cu Rusia, vizita efectuată de președintele Putin la Cairo în luna februarie arătând interesul reciproc pentru aceste relații ce au o îndelungată tradiție, încă din perioada Războiului Rece.