„Am fost obişnuiţi să gândim că sfârşitul Războiului Rece este opera a două personalităţi importante, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov. Nu trebuie uitată din această construcţie Margaret Thatcher, fără de care Statele Unite nu ar fi avut poziţia dominantă pe care au avut-o la sfârşitul Războiului Rece”, a spus Vlad Nistor, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
„Doamna Thatcher a reuşit să construiască, într-un moment destul de dificil pentru Marea Britanie, un regim stabil de mai mult de un deceniu, să păstreze conservatorismul britanic la putere pentru încă şi mai multă vreme decât atât, iar modul în care a guvernat şi, mai ales, faimoasa sa rezistenţă în faţa cerinţelor minerilor din Ţara Galilor au ajuns un adevărat model de şcoală”, a mai spus parlamentarul USL.
„Dincolo de antipatiile sau simpatiile politice, dincolo de adeziunea ideologică, Margaret Thatcher va ramane pentru britanicul de rând ca un personaj care a marcat istoria ţării în mod fundamental”, a concluzionat Nistor.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit luni, în urma unui atac cerebral.
"Doamna de fier", în vârstă de 88 de ani, a decedat luni dimineaţă, potrivit purtătorului său de cuvânt.
„Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.