Reacția vine după ce Kremlinul a publicat, marți, imagini și informații despre o vizită-surpriză a liderului rus în Herson și Lugansk.
"Degradarea lui Putin este impresionantă.Lumea aștepta declarația lui în urmă cu un an. Acum nu o mai așteaptă. Nu există un astfel de actor politic.
Există doar un 'turneu special' al autorului crimelor în masă din teritoriile ocupate și ruinate, pentru a se bucura, pentru ultima dată, de faptele comise de slugile lui", a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Putin's degradation is impressive. The world waited for his statement a year ago. Now they don't. There's no such political actor. There's only a "special tour" of the mass murders author in the occupied and ruined territories to enjoy the crimes of his minions for the last time.
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) April 18, 2023
Citește și: Rusia a bombardat centrul orașului Herson cu ocazia vizitei lui Vladimir Putin în Ucraina
După ce vizita lui Putin a fost făcută publică, oficialii ucraineni semnalat declarat că forțele ruse au bombardat piața centrală din capitala regională Herson - aflată sub controlul Kievului - ucigând cel puțin un civil, potrivit CNN.
Kremlinul susține că vizita lui Putin în Herson și Lugansk a avut loc luni
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat cartierul general a două unități militare din regiunile ucrainene Herson și Lugansk, anexate ilegal de Rusia în septembrie anul trecut, în pofida faptului că nu le controlează decât parțial.
"Comandantul suprem al forțelor armate ale Federației Ruse a vizitat cartierul general al grupului 'Dniepr' ('Nipru') pe direcția Herson", a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Totodată, președinția rusă a menționat vizita lui Putin la cartierul general al unității "Vostok", a Gărzii Naționale din Republica Populară Lugansk".
Potrivit Kremlinului, la cartierul general al grupului "Dniepr", președintele rus a ascultat informări făcute de comandantul forțelor aeropurtate, general-colonelul Mihail Teplinski, de comandantului Grupului "Nipru", general-colonelul Oleg Makarevici, şi de alți militari de rang înalt.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că vizita lui Putin la Herson şi Lugansk a avut loc luni, 17 aprilie, și a venit ca urmare a dorinței președintelui rus de a primi informații operative de pe teren cu privire la desfășurarea campaniei militare în Ucraina.
Kremlinul: "Putin le-a dăruit o icoană comandanților militari din Lugansk"
"Acum, președintele vizitează din ce în ce mai des noile regiuni" ale Rusiei, a susținut Peskov.
La cartierul general al grupului "Vostok" din Lugansk, președintele rus a ascultat, de asemenea, rapoartele comandanților militari, pe care i-a felicitat cu ocazia Paştelui ortodox.
Liderul rus le-a oferit acestora copii ale unei icoane despre care a spus că a aparținut "unuia dintre cei mai de succes miniștri ai apărării din Imperiul Rus".
Ulterior, Kremlinul a precizat că este vorba de ministrul Piotr Vannovski.