Boris Nemţov, preşedintele partidului pro-occidental Solidaritatea, a declarat pentru Reuters că întâlnirea cu Obama le-a dat o nouă speranţă.
?Acum, premierul Putin şi Medvedev vor realiza că nu sunt doar ei pe scena politică. Cerem o competiţie politică liberă?, declara acesta.
Obama a dedicat o parte a unei seri partidelor de opoziţie din Rusia şi pentru peste 70 de activişti ai societăţii civile în timpul vizitei de la Moscova, concentrându-se pe ceea ce ei consideră a fi deficitul democratic al ţării şi lipsa de transparenţă.
"Acum sunt posibile discuţii echilibrate şi este important ca guvernul să se identifice cu ce i-am spus lui Obama," declara Iuri Djibladze, preşedinte al Centrului pentru Dezvoltarea Democraţiei şi Drepturilor Omului din Moscova, după întâlnirea cu liderul american.
Barack Obama a evitat criticarea directă a Kremlinului în timpul vizitei şi a subliniat discuţiile pozitive cu Medvedev, deşi a vorbit în termeni generali, în timpul unui mesaj public, despre valoarea democraţiei şi a drepturilor omului ca idealuri.
În dialogul cu Obama, Djibladze a comparat discuţiile despre depturile omului din Rusia ca cele despre o boală.
El şi alţi activişti au prezentat liderului american o listă de planuri şi propuneri pentru a creşte deschiderea societăţii ruse.
Obama nu a comentat lista, dar a declarat că a discutat cu Medvedev despre iniţierea unor programe guvernamentale pentru îmbunătăţirea societăţii, iar cele două guverne au nevoie de mai mult dialog social.
Andrei Kortunov, şeful Fundaţiei Noua Euroasia, ce promovează dezvoltarea economică şi socială, declara că "recomandările făcute lui Obama nu sunt doar pentru Casa Albă, ci şi pentru Kremlin şi dorim să facem presiuni în acest sens."
Antena3.ro