Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce au izolat şi studiat genomul a 11 virusuri care pot infecta şi ucide bacteriile care cauzează acneea.
Descoperirea de faţă deschide calea spre producerea de noi tratamente pe bază de virusuri sau produse virale, care să trateze pielea afectată de coşuri şi puncte negre, acneea fiind o afecţiune dermatologică frecvent întâlnită în rândul adolescenţilor.
Deşi antibioticele sunt cunoscute pentru eficacitatea lor în tratarea acneei, medicii spun că recent au apărut cazuri de tulpini rezistente la aceste medicamente.