Antena 3 CNN Externe Virusul Ebola a reapărut în Sierra Leone

Virusul Ebola a reapărut în Sierra Leone

<1 minut de citit Publicat la 11:39 25 Iun 2015 Modificat la 11:39 25 Iun 2015
ebola.jpg
Prezenţa virusului Ebola a fost semnalată în Sierra Leone, după ce, timp de trei săptămâni, nu se înregistraseră noi cazuri, anunță AFP.

Trei cazuri noi de contaminare cu virusul Ebola au fost înregistrate la Magazine Wharf, o aşezare de pescari de la est de Freetown.

Șase persoane au fost plasate sub supraveghere după ce un lucrător testat a avut rezultat pozitiv la 17 iunie, au anunţat oficialii din sănătate.

Autoritățile se tem de răspândirea rapidă a virusului în acest cartier dens populat de pescari cu instalații sanitare rudimentare, adesea afectat de malarie și holeră.

Oficialii se tem că ritualurile funerare din zonă, care includ spălarea cadavrelor, ar putea ajuta la răspândirea virusului. În cazul bolnavilor de Ebola, cadavrele pot fi contagioase.

Epidemia de Ebola din Africa de Vest, cea mai gravă de la identificarea virusului febrei hemoragice în 1976, s-a declanșat în Guineea în decembrie 2013 și a provocat 11.200 de decese și peste 27.000 de cazuri de îmbolnăvire.

×
Etichete: Ebola Sierra Leone
x close