Autorităţile din
Australia s-au pregătit ca la carte pentru organizarea viitorului
summit ASEAN. Protestatarii violenţi, care ar putea perturba buna
desfăşurare a reuniunii, vor fi primiţi cu un nou tip de tun cu
apă, mult mai puternic decât vechile modele. Conceput în
Statele Unite, tunul se poate roti la 360 de grade, şi are o rază
de acţiune de 50 de metri. Autorităţile asigură că noul
echipament va fi folosit doar în cazuri majore de tulburare a
liniştii publice. Summit-ul ASEAN, care se va desfăşura la Sydney
între 2 şi 9 septembrie, va avea oaspeţi importanţi, între
care preşedintele american George W. Bush. Măsurile de securitate
sunt excepţionale.
Delegaţii, care se vor reuni la Opera din
Sydney, vor fi protejaţi de o barieră de beton de 2,8 metri, în
vreme ce în anumite părţi ale oraşului vor fi ridicate
bariere, pe o distanţă de 3 kilometri.
În plus, în
capitală au fost instalate 40 de difuzoare, care să ofere sfaturi
în caz de atac terorist sau accidente grave.
Antena 3