Peste 70 de persoane au fost arestate într-un orăşel de lângă Manchester, unde poliţia s-a străduit să ţină la distanţă două grupuri adverse de manifestanţi.
Una din manifestaţii era organizată de o grupare de extremă dreapta, iar cealaltă - de o organizaţie antifascistă.
În incidente au fost, însă, rănite şi persoane care treceau întâmplător prin zonă.
În final, activiştii din ambele tabere şi-au îndreptat mânia împotriva poliţiştilor.
Aceştia susţin că antifasciştii s-au dovedit mai violenţi decât adversarii lor.
Antena 3