Mulţi dintre ei au fost împuşcaţi de poliţişti. Autorităţile au anunţat că peste 40 de oameni au fost ucişi în revoltele de noaptea trecută dintr-o susburbie a capitalei Nairobi.
Susţinătorii opoziţiei, care îl acuză pe preşedinte că a fraudat alegerile, au ieşit în stradă duminică seară. Liderii Mişcării democratice portocalii spun că nu vor înceta protestele până când voturile nu vor fi renumărate.
„Nu suntem intimidaţi de ameninţările cu arestul. Democraţia este scumpă şi suntem pregătiţi să plătim cel mai mare preţ ca să eliberăm ţara de dictatura care nu are respect pentru drepturile cetăţenilor”, a declarat Raila Odinga, candidatul opoziţiei la preşedinţie.
Poliţia a impus luni restricţii de circulaţie în mai multe oraşe în care au avut loc revolte. În oraşul Kisumu, din vestul ţării, unde au fost înregistrate cele mai multe victime, oamenilor li s-a interzis să iasă din case până la ora 18.00.
Antena 3