Comunitatea internațională trebuie să creeze condiții pentru un dialog direct între Rusia și Ucraina și să asigure asistență în acest sens, declară președintele Chinei, Xi Jinping, potrivit Agerpres care citează agențiile EFE și AFP.
Xi a făcut comentariul într-o întâlnire cu premierul Ungariei, Viktor Orban, care a vizitat recent Kievul și Moscova, menționează sursa citată.
"Este în interesul tuturor părților să se caute o soluție politică printr-o încetare rapidă a focului. China a promovat în mod activ pacea și negocierile de pace și a încurajat și sprijinit toate eforturile care duc la o soluționare pașnică a crizei.
Doar atunci când marile puteri vor da dovadă de energie pozitivă, în loc de energie negativă, va putea fi întrezărită speranța unei încetări a focului, cât mai repede posibil", a adăugat președintele chinez.
El i-a mulțumit premierului ungar pentru ceea ce a numit "eforturile de a găsi o soluție politică la criza din Ucraina" și a dat asigurări că Beijingul şi Budapesta "împărtășesc aceleași idei de bază" și lucrează "în aceeași direcție".
La rândul său, Orban a estimat că Beijingul va juca un rol-cheie în decizia privind încheierea războiului în Ucraina.
Viktor Orban: Trei puteri mondiale vor decide când de încheie războiul din Ucraina
China va decide, împreună cu SUA şi UE, cu privire la sfârșitul războiului declanșat de invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a declarat premierul Ungariei cu ocazia sosirii în capitala chineză.
"În afară de părțile beligerante, există trei puteri mondiale care vor decide când se va încheia războiul ruso-ucrainean: SUA, Uniunea Europeană şi China", scris el pe contul său de o rețea socială, însoțindu-și postarea e logoul președinției rotative a Consiliului UE, pe care Ungaria a preluat-o în urmă cu o săptămână.
Orban a numit vizita sa la Beijing "a treia oprire a misiunii de pace", după Kiev și Moscova.
Șeful guvernului de la Budapesta a mai spus că următoarea sa "stație" va fi la Washington, la summitul aniversar al NATO.
Viktor Orban, elogii cu repetiție pentru Xi Jinping
"China nu doar că iubește pacea în fața unei situații mondiale turbulente, dar a și prezentat o serie de inițiative constructive, demonstrând că este o forța stabilizatoare pentru pacea mondială", a declarat Viktor Orban în discuțiile purtate luni cu președintele chinez.
Orban a adăugat că Budapesta acordă o mare importanță rolului și influenței pe care le are China şi și-a afirmat disponibilitatea de a lucra îndeaproape cu Beijingul în "comunicarea și colaborarea strategică".
"Misiunea de pace" cu escale la Kiev, Moscova și Beijing a premierului ungar nu a fost asumată de restul Uniunii Europene.
De altfel, liderii blocului au transmis că șeful guvernului de la Budapesta își reprezintă țara, și nu întreaga Uniune, în călătoriile în Ucraina și Rusia, unde s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
Potrivit Kremlinului, întâlnirea lui Viktor Orban cu Vladimir Putin a fost "sinceră", iar liderul rus a subliniat că îl primește pe premierul ungar "și în calitate reprezentant al Președinției Consiliului UE", pe care Ungaria o deține de la 1 iulie.
Anterior, în timpul întâlnirii cu Zelenski la Kiev, Orban i-a cerut acestuia să ia în considerare negocierea unei încetări a focului cu Rusia "pentru a accelera negocierile de pace".
Beijingul și Budapesta sunt, declarativ, în favoarea unei rezolvări pașnice a conflictului dar mențin, în același timp, relații cordiale cu Kremlinul, notează presa internațională.
De la începutul conflictului, China a făcut apel la respectarea integrității teritoriale a tuturor țărilor, inclusiv a Ucrainei, și la respectarea "preocupărilor legitime de securitate" ale tuturor părților, cu referire la Rusia.
Liderii UE iau distanță de "pacificatorul" Orban
Liderii europeni s-au distanțat de vizita lui Orban în Rusia, deoarece aceasta nu a fost coordonată la nivelul UE, după cum nici vizita în China nu a fost convenită la vârful Uniunii.
Faptul că Budapesta deține președinția semestrială "nu implică nicio reprezentare externă a Uniunii Europene", a explicat Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, Josep Borrell.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și premierul estonian Kaja Kallas, aleasă de liderii UE ca viitor șef al diplomației europene în locul lui Josep Borrell, au criticat deplasarea lui Orban la Moscova.
Premierul ungar este considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei în cadrul Uniunii Europene.
În urmă cu un deceniu, Viktor Orban a anunțat așa-numita "deschidere către Est", în special către puteri precum China, cu scopul declarat de a face din Ungaria o punte între Est și Vest.