Antena 3 CNN Externe Viktor Orban exclude afilierea Fidesz la grupul conservator condus de Giorgia Meloni din cauza AUR

Viktor Orban exclude afilierea Fidesz la grupul conservator condus de Giorgia Meloni din cauza AUR

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 00:33 25 Iun 2024 Modificat la 00:33 25 Iun 2024
mloni si orban hepta
Premierul maghiar Viktor Orban și premierul Italiei Giorgia Meloni. Sursa foto: Hepta

Premierul ungar, Viktor Orban, a exclus posibilitatea ca forţa sa politică, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) condus de partidul Fraţii Italiei al premierului Italiei, Giorgia Meloni.

Acest lucru se datorează recentei integrări în ECR a partidului naţionalist românesc AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor), pe care Orban l-a calificat drept "antimaghiar", transmite EFE, potrivit Agerpres. 

Viktor Orban s-a întâlnit luni la Roma cu şefa guvernului Italiei, Giorgia Meloni, în cadrul unui mini-turneu care a mai cuprins Paris şi Berlin.

Întâlnirea a avut loc înaintea summitului UE din această săptămână, care se anunţă a fi important în ceea ce priveşte posturile de conducere din UE în urma alegerilor europene din această lună, scrie ANSA.

Meloni şi Orban au relaţii bune şi sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte aspecte precum combaterea imigraţiei ilegale şi a scăderii ratei natalităţii şi stabilirea unor limite în ceea ce priveşte suveranitatea comună a UE.

Cu toate acestea, Orban nu împărtăşeşte sprijinul ferm al guvernului italian pentru Ucraina, care luptă împotriva forţelor de invazie ruseşti.

Partidul Fidesz al lui Orban nu face parte dintr-un grup european după ce s-a retras din Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, în urmă cu doi ani.

Orban şi-a arătat angajamentul de a colabora cu Meloni pentru "consolidarea partidelor europene de dreapta", chiar dacă a exclus afilierea Fidesz la ECR.

×
x close