Antena 3 CNN Externe Viktor Orban a cerut, în Parlamentul European, aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen până la sfârșitul anului

Viktor Orban a cerut, în Parlamentul European, aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen până la sfârșitul anului

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 13:25 09 Oct 2024 Modificat la 13:25 09 Oct 2024
Viktor Orban a cerut, în Parlamentul European, aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen până la sfârșitul anului
Spaţiul Schengen este zona de liberă circulaţie a Uniunii Europene care include majoritatea celor 27 de state membre ale UE. Foto: Gettyimages

Preşedinţia ungară a Consiliului UE cere, ca până la sfârşitul anului, Bulgaria şi România să fie membre depline ale spațiului Schengen, a declarat prim-ministrul ungar, Viktor Orban, în plenul Parlamentului UE, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii priorităţilor preşedinţiei ungare.

Premierul ungar a spus că sistemul de azil nu funcţionează şi că, „dacă permitem cuiva să intre, nu mai putem să-l trimitem acasă niciodată”.

„Politica UE privind migraţia a eşuat, se văd consecinţele. Mai multe state membre încearcă să găsească soluţii. Migraţia ilegală şi temerile legate de siguranţă au dus la controale consolidate la frontiere”, a mai spus Orban în cadrul dezbaterii.

În context, Viktor Orban a propus un sistem care să permită întâlniri la vârf între şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre Schengen, aşa cum s-a întâmplat cu zona euro în 2008, în timpul crizei financiare.

×
x close