Antena 3 CNN Externe Viitorul premier britanic în vizită surpriză în Irak

Viitorul premier britanic în vizită surpriză în Irak

Viitorul premier britanic în vizită surpriză în Irak
11 Iun 2007   •   18:21

Viitorul premier britanic Gordon Brown a sosit în Irak, într-o vizită-supriză. Actualul ministru de Finanţe, însoţit de cel al Apărării, s-a întâlnit cu premierul Nouri al-Maliki. Brown, care se va întâlni şi cu preşedintele irakian Jalal Talabani, nu a precizat încă ce politică va adopta în cazul Irakului. În Irak sunt desfăşuraţi în acest moment aproximativ 7.000 de soldaţi britanici, majoritatea la Basra, al doilea oraş al ţării, situat la graniţa cu Kuweitul.

Actualul premier Tony Blair, care îşi va părăsi postul pe 27 iunie, a anunţat că guvernul său va retrage circa 1.600 de militari, până la finele anului. Vizita lui Brown în Irak survine pe fondul unui moment dificil pentru coaliţia americano-britanică din Irak. Numărul militarilor americani ucişi în această ţară, de la începutul ofensivei, în martie 2003, a depăşit 3.500.

Bilanţul s-a agravat după moartea a trei soldaţi, într-un atac la sud de Bagdad. Între timp, americanii continuă să desfăşoare trupe în diferite regiuni ale ţării, pe fondul rapoartelor îngrijorătoare conform cărora planul de securizare a capitalei, a eşuat.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close