Antena 3 CNN Externe VIDEO. Cum a reacționat Serghei Lavrov când a fost călcat pe picior la Summitul BRICS

VIDEO. Cum a reacționat Serghei Lavrov când a fost călcat pe picior la Summitul BRICS

lavrov calcat pe picior
Serghei Lavrov a fost călcat pe picior la Summitul BRICS. Foto: Captură video
de Robert Kiss    |    24 Oct 2024   •   19:21

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavorv, a fost călcat pe picior chiar în timpul Summitului BRICS organizat la Kazan, în Rusia. Incidentul a avut loc joi și a fost filmat.

Momentul a fost surprins de camerele video. Lavrov, vizibil deranjat, ar fi înjurat persoana care l-a călcat.

Săptămâna aceasta, în orașul Kazan, al optulea oraș ca mărime din Rusia, Vladimir Putin a avut discuții cu peste 20 de șefi de stat la summitul BRICS al economiilor emergente. Printre liderii invitați se numără Xi Jinping din China, premierul indian Narendra Modi și președintele iranian Masoud Pezeshkian. Kremlinul a descris momentul ca fiind unul dintre „evenimentele de politică externă de cea mai mare amploare” din Rusia.

Adoptarea Declarației de la Kazan la 23 octombrie, în a doua zi a summitului de la Kazan, a arătat că Rusia nu și-a asigurat încă sprijinul internațional pentru războiul pe care îl duce în Ucraina și nici nu a creat structura alternativă de securitate pe care și-o dorește Kremlinul, a remarcat Institutul pentru Studiul Războiului.

BRICS reprezintă Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Grupul, denumit adesea o replică la ce reprezintă lumea occidentală, s-a extins pentru a include Egiptul, Etiopia, Iranul și Emiratele Arabe Unite. Și Arabia Saudită a fost invitată să se alăture.

×
Parteneri
x close