UPDATE: 08:50: Premierul Vladimir Putin, câştigătorul alegerilor prezidenţiale de duminică, se va confrunta cu o pierdere a legitimităţii în timpul celui de-al treilea mandat al său la Kremlin, în pofida scorului zdrobitor obţinut, a apreciat luni presa rusă, citată de AFP.
"Vladimiri Putin a câştigat alegerile prezidenţiale cu o diferenţă mare" dar puterea "nu a reuşit să îşi sporească legitimitatea", afectată de mişcarea de contestare din ultimele luni, scrie cotidianul economic Vedomosti.
Cel mai influent om politic al Rusiei, Putin a câştigat alegerile prezidenţiale cu aproape 64 la sută din voturi, potrivit rezultatelor aproape definitive anunţate de Comisia Electorală Centrală.
UPDATE 08:49: Vladimir Putin a câştigat alegerile din Rusia după numărarea a 99% din voturi. Putin ar fi câştigat 63,7% din sufragii.
Vladimir Putin a fost reales preşedintele Rusiei pentru a treia oară. Acesta şi-a zdrobit adversarii cu mai bine de 65% din voturile înregistrate. Spre deosebire de primele două mandate, care au durat câte patru ani, acesta se va termina peste şase ani.
Comisia Electorală Centrală va comunica rezultatele finale în curând, dar nimeni nu se mai aşteaptă la o răsturnare de situaţie. Victoria lui Putin a fost sărbătorită de peste o sută de mii de ruşi în stradă.
În mijlocul mării de susţinători, Vladimir Putin a fost copleşit de emoţii. Cu greu şi-a putut stăpâni lacrimile premierul Federaţiei Ruse.
"Mulţumesc tuturor celor care aţi spus un "DA" pentru Marea Rusie! V-am spus eu că vom învinge?"
În vreme ce Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev îşi salutau susţinătorii, ceilalţi politicieni înscrişi în cursa pentru fotoliul de preşedinte al Rusiei contestau scrutinul.
Nu toţi adversarii lui Putin au aşteptat să se închidă urnele ca să spună că alegerile au fost fraudate. Trei activiste ale mişcării ucrainene FEMEN s-au dezbrăcat şi au scandat împotriva actualului premier într-o secţie de votare.
Cei mai mulţi ruşi însă au văzut în scrutinul de ieri un prilej de sărbătoare. Aşa că s-au dus la vot cu muzicanţi, băutură şi multă voie bună.
De departe însă cea mai spectaculoasă apariţie la vot a fost cea a preşedintelui republicii Cecenia. Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Vladimir Putin, a dansat cu patos, chiar în faţa urnelor.
Cronologia evenimentelor din data de 4 martie
Update 22:20 - După numărarea buletinelor din 50% din secţiile de vot, Vladimir Putin a obţinut duminică seară 64,39% din voturi.
Update 19:00 - Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia, conform primelor rezultate de la exit-polluri, cu 61,8% din voturi, conform Russia Today.
Conform aceleiaşi surse, cel mai apropiat de Putin a fost comunistul Gennady Zyuganov, cu doar 17,7% din voturi.
Update 18:00 - În mai puţin de o oră se închid urnele la alegerile prezidenţiale din Rusia. La Moscova au fost întărite dispozitivele de securitate în apropierea Comisiei Centrale Electorale.
Peste 3.000 de fraude electorale au fost semnalate de observatorii organizaţiilor neguvernametale în timpul scrutinului.
Cu o oră înainte de finalul scrutinului, prezenţa la vor era de 56,3%.
Antena 3 va transmite primele estimări ale votului, printr-o corespondenţă a trimişilor speciali în Rusia.
Update 17:00 - Rata de participare la alegerile prezidenţiale din Rusia era de 47,6% la ora 15:00 (ora 13:00 ora României), conform vicepreşedintelui Comisiei Electorale Centrale ruse, citat de agenţia RIA Novosti.
În regiunea din Caucazul de nord, peste 50% din alegători se prezentaseră la urne la aceeaşi oră.
În Rusia au început deja, de câteva ore, alegerile prezidenţiale. Primele secţii de votare s-au deschis la miezul nopţii după ora României, în Extremul Orient rusesc, în timp ce la Moscova votul a început la ora 6.
Circa 109 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne în întreaga Rusie, cea mai mare ţară din lume, care se întinde pe nouă fusuri orare.
Fostul agent KGB a pierdut din popularitate dar rămâne creditat cu circa 60% din voturi, conform ultimelor sondaje.
Ca la precedentele alegeri, Putin ar putea câştiga încă din primul tur.
Putin a lăsat preşedinţia protejatului şi prietenului său Dmitri Medvedev în 2008, la sfârşitul a două mandate. Constituţia îi interzicea un al treilea mandat consecutiv.
Putin a rămas, însă, cel mai influent om politic din ţară. Dmitri Medvedev a renunţat să se prezinte la alegeri, retrăgându-se în favoarea mentorului său.
Contra candidaţi slabi
Cei patru contracandidaţi ai lui Vladimir Putin sunt comunistul Ghennadi Ziuganov (al doilea în sondaje), populistul Vladimir Jirinovski, miliardarul Mihail Prohkorov şi Serghei Mironov.
Niciunul dintre aceştia nu l-a atacat direct pe fostul director KGB, în timp ce niciun membru al opoziţiei radicale nu a primit autorizaţia de a candida la aceste alegeri.
Campania electorală a fost marcată de folosirea resurselor statului în favoarea lui Putin, presiuni, intimidări dar şi practici de vot sub constrângere în priovincie, conform agenţiei neguvernamentală rusă Golos.
Poliţia a mobilizat peste 6.000 de agenţi suplimentari în Moscova. "Nu sfătuiesc pe nimeni să testeze rezistenţa forţelor de ordine la Moscova. Mobilizăm întăriri şi motivul pentru care face acest lucru este clar. Suntem pregătiţi să asigurăm securitatea", a declarat şeful poliţiei din Moscova, citat de agenţia Interfax.