Franţa este angajată, astfel, pe două fronturi împotriva SI, şi anume în Irak, unde a efectuat aproximativ 200 de atacuri aeriene începând din septembrie 2014, în cadrul Operaţiunii Chammal, şi în Siria, unde precizează că acţionează în mod autonom.
Parisul argumentează că intervine "în legitimă apărare", în virtutea articolului 51 al Cartei ONU, împotriva "sanctuarelor Daech (acronimul arab al SI), de unde pleacă, unde sunt formaţi cei care vizează Franţa", potrivit premierului Manuel Valls.
Primul obiectiv - vizat duminică - a fost o tabără de antrenament, în apropiere de Deir ez-Zor, un oraş situat la aproximativ 450 de kilometri est de Damasc şi care se întinde pe ambele maluri ale Eufratului. Lupte între islamişti şi forţe ale regimului sirian continuau în această localitate, în care se află un aeroport.
"Forţele noastre şi-au atins obiectivul: tabăra a fost distrusă în totalitate. Şase avioane au fost utilizate, dintre care cinci (de tip) Rafale", a anunţat François Hollande în marja Adunării Generale a ONU, la New York.
Preşedintele francez a dat asigurări că operaţiunea nu a avut "conscinţe" pentru populaţia civilă.
"Alte atacuri ar putea să aibă loc în săptămânile următoare, dacă va fi necesar, cu acelaşi obiectiv: identificarea ţintelor care corespund unor tabere de antrenament sau locuri din care noi ştim că gruparea teroristă Daech ne poate ameninţa securitatea ţării sau efectua acţiuni teroriste", a adăugat el.