Vicepreşedintele Iranului, Mohammed Javad Zarif, şi-a anunţat demisia, după numai 11 zile de la numirea sa ca adjunct al preşedintelui Masoud Pezeshkian, relatează luni dpa, potrivit Agerpres.
"Nu sunt mulţumit cu activitatea mea şi regret că nu am putut îndeplini aşteptările", a scris duminică seara pe reţeaua X politicianul de orientare moderată.
Acesta a indicat că motivul deciziei sale l-a reprezentat selectarea miniştrilor din noul cabinet al lui Pezeshkian. Cel puţin şapte dintre cei 19 miniştri nominalizaţi nu au fost prima sa opţiune, a menţionat Zarif.
Retragerea lui Mohammed Javad Zarif este a doua criză pentru Pezeshkian de la învestirea sa, la sfârşitul lunii trecute, după uciderea la Teheran a liderului mişcării palestiniene islamiste Hamas, Ismail Haniyeh.
Cine este Mohammed Javad Zarif
Javad Zarif a fost "mâna dreaptă" a lui Pezeshkian în cursul campaniei electorale şi, datorită popularităţii sale, a jucat un rol cheie în victoria acestuia.
După alegeri, Zarif şi un grup de experţi urmau să alcătuiască o listă de candidaţi pentru posturi guvernamentale care să ducă la îndeplinire reformele promise. Duminică, Pezeshkian a prezentat o listă despre care observatorii consideră că nu corespunde planurilor şi promisiunilor de reformă. Potrivit observatorilor, facţiunea ultraconservatoare din Iran i-ar fi impus lui Pezeshkian unele dintre numiri.
Zarif a fost şef al diplomaţiei iraniene între 2013 şi 2021 şi a reuşit încheierea acordului internaţional cu puterile mondiale din 2015 privind dosarul nuclear iranian, în calitate de şef al echipei de negociere a Teheranului.
Cu Zarif şi o echipă nouă de diplomaţi, Pezeshkian spera la o reluare a negocierilor privind dosarul nuclear, care să ducă la ridicarea sancţiunilor ce paralizează economia Iranului.