Polemici au izbucnit, în Franţa, în legătură cu plata contribuţiilor sociale pentru zece cetăţeni români angajaţi temporar la Universitatea de vară a Partidului Socialist.
Conducerea formaţiunii de stânga a anunţat joi după-amiază că firma GL Events a întrerupt contractul cu o companie din România care adusese angajaţii detaşaţi.
"Dacă iniţial se anunţase că salariaţii nu erau în situaţia detaşării, noile elemente furnizate nu lasă niciun dubiu asupra acestei realităţi", a comunicat Partidul Socialist, aflat la guvernare în Franţa. Socialiştii au argumentat că au aflat din presă că muncitorii români erau detaşaţi, cerând imediat clarificări.
Zece români au fost angajaţi începând de miercuri la Universitatea de Vară La Rochelle, organizată de Partidul Socialist (aflat la guvernare în Franţa). Românii au posturi destinate unor activităţi de întreţinere. Condiţiile de lucru sunt similare cu cele ale colegilor francezi, dar contribuţiile sociale sunt la nivelul celor din România, fiind mai mici decât în Franţa.
"Chiar dacă totul pare în regulă, angajarea munctorilor străini nu poate decât să fie o decizie surprinzătoare pentru un partid care critică dumpingul social din Europa", a comentat postul de radio France Bleu. Partidul Socialist a explicat că a semnat un contract cu firma GL Events, având sediul în Lyon. Compania franceză cooperează cu una din România, Trepte Events.
În iunie, Guvernul socialist de la Paris a cerut Uniunii Europene noi măsuri pentru a încadra detaşarea angajaţilor, în scopul evitării fraudelor.
Potrivit celor mai recente date, în anul 2013, în Uniunea Europeană lucrau 1,5 milioane de angajaţi detaşaţi.