"Acordăm o mare importanţă relaţiilor cu ţări precum România şi Bulgaria şi suntem încrezători că putem soluţiona situaţia pe termen scurt sau mediu", a declarat Ed Fast, ministrul canadian responsabil de Comerţul Internaţional, conform site-ului LaPresse.ca.
Ottawa a impus vize cetăţenilor din trei ţări europene "din cauza afluxului brusc de refugiaţi", a amintit Fast, referindu-se la Cehia, România şi Bulgaria.
Însă vizele impuse cetăţenilor cehi au fost eliminate săptămâna trecută. Ed Fast a subliniat că există discuţii cu România şi Bulgaria, insistând că problema vizelor este "diferită" de cea a negocierilor privind acordul de liber-schimb.
"Colaborăm îndeaproape atât cu Bulgaria, cât şi cu România pentru a vedea cum vom putea rezolva această problemă şi cu aceste două ţări. Sunt convins că vom face progrese pe aceste două fronturi", a subliniat oficialul canadian.