Antena 3 CNN Externe Vestea NEAGRĂ care vine din America. "Va avea repercusiuni în întreaga lume"

Vestea NEAGRĂ care vine din America. "Va avea repercusiuni în întreaga lume"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:29 02 Oct 2013 Modificat la 06:29 02 Oct 2013
Vestea NEAGRĂ care vine din America. "Va avea repercusiuni în întreaga lume"
Cel puţin 300 de milioane de dolari au pierdut Statele Unite ale Americii în prima zi de blocaj administrativ, potrivit analiştilor Bloomberg. Şi bursa de la New York a primit o lovitură puternică, din cauza neîncrederii investitorilor. Indicele 500 Standard & Poor's a căzut la cel mai jos nivel din ultimele trei săptămâni. 

Încă de ieri, 800 de mii de oameni, adică mai mult de o treime din angajaţii federali, au intrat în concediu fără plată.

Republicanii susţin că vina pentru blocarea parţială a activităţii guvernului federal o poartă în întregime democraţii, din care face parte şi liderul de la Casa Albă.

Mărul discordiei îl reprezintă proiectul preşedintelui american de a-i obliga pe toţi americanii să aibă asigurare de sănătate începând din luna ianuarie a anului viitor. Republicanii cer amânarea cu un an a implementării acestui proiect, în timp ce democraţii nu sunt dispuşi să negocieze acest aspect.

Din acest motiv, nu au reuşit să aprobe bugetul pentru noul an fiscal, ce a început de ieri. Iar în lipsa bugetului, majoritatea instituţiilor şi-au încetat activitatea, iar 800 de mii de oameni au intrat în concediu neplătit.

Analiştii spun că evenimentele care se petrec acum în SUA vor avea repercusiuni în întreaga lume şi se vor resimţi asemenea undelor de cutremur.

Yellowstone, cel mai mare parc naţional din lume, a fost deja închis, de aproape o zi. Din cei 420 de angajaţi, 260 au intrat deja în concediu neplătit, iar alţi 48 vor avea aceeaşi soartă, o dată ce pleacă toţi turiştii din hotelurile din zonă. Peste o mie de oameni, turişti din toată lumea, au fost dezamăgiţi că nu pot vizita "bijuteria" Americii.

Şi veteranii de război s-au izbit de porţi închise, în faţa unui monument dedicat lor. Însă mai mulţi republicani au venit în ajutorul lor şi au deschis calea de acces.

×
x close