Antena 3 CNN Externe Veste șocantă! A murit Paul Allen, cofondatorul Microsoft

Veste șocantă! A murit Paul Allen, cofondatorul Microsoft

<1 minut de citit Publicat la 08:18 16 Oct 2018 Modificat la 08:18 16 Oct 2018
o_1cptkvnq61d715rdemh9be1qo18.jpg
Sursa foto: foto- Youtube

Miliardarul Paul Allen, fondator în 1975 împreună cu Bill Gates al gigantului american din domeniul informaticii Microsoft, a murit luni la vârsta de 65 de ani ca urmare a unui cancer, au anunţat familia şi compania sa Vulcan într-un comunicat, relatează AFP.

"Cu o mare tristeţe anunţăm moartea fondatorului nostru Paul Allen, cofondator al Microsoft", a scris compania Vulcan, fondată şi deţinută de Paul Allen.

"Paul Allen a decedat luni după-amiază, 15 octombrie 2018, în urma complicaţiilor unui limfom non-Hodgkin, la Seattle" (nord-vest), potrivit comunicatului.

Paul Allen a anunţat la începutul lui octombrie că această boală, tratată prima dată în 2009, a recidivat, dar că medicii sunt "optimişti".

"Fratele meu a fost o fiinţă remarcabilă în toate privinţele", a declarat la rândul ei sora sa, Judy, în comunicatul difuzat de Vulcan.

Allen a părăsit Microsoft în 1983 pentru a fonda şi prezida această companie de investiţii cu sediul la Seattle care gestionează active din cultură, imobiliare, media şi sport.

Averea sa era estimată luni seară la 20,3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

×
Etichete: microsoft Bill Gates
x close