Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, şi tatăl lui, fostul lider nord-coreean Kim Jong-Il, au folosit paşapoarte braziliene obţinute fraudulos în anii 1990 pentru a solicita vize de călătorie în state occidentale, afirmă oficiali din cadrul serviciilor de securitate occidentale citaţi de Reuters.
Agenţia de presă Reuters a obţinut fotocopii ale paşapoartelor folosite de liderii nord-coreeni.
"Au folosit paşapoarte braziliene, în care apar clar fotografiile lui Kim Jong-Un şi Kim Jong-Il, în încercarea de a obţine vize de la ambasade străine", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul unui serviciu de securitate din Occident.
"Acest lucru arată dorinţa de a efectua călătorii şi încercările familiei care conduce Coreea de Nord de a avea posibile rute de evacuare", a explicat un alt oficial.
Ambasada Coreei de Nord în Brazilia a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă. Ministerul brazilian de Externe a anunţat iniţierea unei investigaţii.
În afară de solicitările pentru vize de călătorie în ţări occidentale, cei doi lideri nord-coreeni au efectuat vizite în Brazilia, Japonia şi Hong Kong.