Deşi acest stil muzical se bucură de un real succes în întreaga lume, reggaeton a fost acuzat că perverteşte moştenirea muzicală a insulei, promovând în acelaşi timp o imagine sexuală degradantă a femeii.
Potrivit cotidianului britanic The Guardian, Institutul Cubanez pentru Muzică a pus în practică o serie de măsuri pentru a înăbuşi un stil muzical considerat vulgar de către autorităţi.
"Pe de-o parte, există acele versuri agresive şi obscene, care deformează senzualitatea înăscută a femeii cubaneze, făcând-o să pară un obiect sexual grotesc", a declarat Orlando Vistel Columbié, directorul acestui institut, pentru ziarul oficial Granma.
Muzicienii care cântă reggaeton sunt ameninţaţi cu ştergerea de pe listele oficiale, iar acest fapt i-ar împiedica să lucreze, iar posturile de radio şi cele de televiziune sunt şi ele încurajate să oprească difuzarea acestor cântece.
"Suntem pe cale să ştergem cataloagele muzicale cu scopul de a eradica aceste practici care, în forma lor actuală, deviază cultura legitimă cubaneză de la cursul ei", a declarat Vistel Columbié.
O lege care va stabili tipul de muzică care va putea fi difuzat în Cuba va fi adoptată în curând.
Reggaeton este un gen muzical care a apărut la începutul anilor 1990. Cântat în limba spaniolă, raggaeton derivă din reggae, hip-hop şi ritmuri specifice muzicii din America Centrală şi din Caraibe.
Foarte apreciat în America Latină (Panama), în Caraibe (Puerto Rico), acest stil muzical are succes însă şi în Europa, mai ales în Spania, Italia şi Portugalia.