Cu o rată a inflaţiei printre cele mai mari din lume, economia venezueleană pare să fi intrat pe o spirală descendentă, din care cu greu ar putea ieşi.
Instabilitatea politică este unul din primii factori care influenţează economia. Regimul lui Nicolas Maduro, unul autoritar, a ordonat arestarea opozanţilor şi chiar a preluat un lanţ de supermarketuri.
În ţară este o criză alimentară fără precedent, cu cozi interminabile la alimentele de bază. Stocurile sunt puţine, iar guvernanţii spun că nu au bani să importe mâncare.
Preţul scăzut al petrolului a contribuit şi el la această situaţie, Venezuela fiind ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din întreaga lume.
Moneda naţională se devalorizează rapid, iar măsurile luate au creat confuzie. În ţară există mai multe cursuri de schimb valutar, ultimul dintre ele introdus săptămâna trecută.
În plus, Venezuela are o datorie externă din care trebuie să plătească doar anul acesta 11 miliarde de dolari, iar experţii spun că această sumă nu va putea fi achitată.