În cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 22:46, un vehicul s-a izbit puternic de poarta Casei Albe din Washington DC.
Poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accident. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și de salvare.
Din nefericire, șoferul care se afla la volanul mașinii a fost găsit decedat.
”Un bărbat adult este declarat mort la faţa locului. Vehiculul s-a izbit de o barieră de securitate din jurul complexului Casei Albe”, a anunţat poliţia pe contul său X (fostul Twitter), citat de G4media.
Anthony Guglielmi, purtătorul de cuvânt al US Secret Service, a declarat că, înainte de producerea accidentului, șoferul se deplasa cu o viteză foarte mare.
”Protocoalele de siguranţă au fost puse în aplicare în timp ce ofiţerii (de poliţie) au evacuat vehiculul şi au încercat să îl salveze pe şofer, care a fost găsit decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt.
De asemenea, potrivit oficialului, ”nicio ameninţare nu a fost detectată în direcţia reşedinţei preşedintelui american Joe Biden”.
Autoritățile americane au deschis o anchetă în acest caz, iar bărbatul decedat nu a fost încă identificat.